. . Și vezi c-abia mai mișcă omul
Căzut în drum spre Ierihon
Dar nimeni, nimeni nu se vede
Ca să îi vină-n ajutor... .
Totuși, nu treci precum levitul
Și preotul de dinainte
Ci cum făcu Samariteanul
Te-oprești privind cu luare-aminte!
Iar omul cel căzut așteaptă...
Bătut fu și-aruncat cu silă...
Ooo... în sfârșit celui ce trece
I s-a făcut și de el milă!
Dar vai... . cât de mult se-nșeală
Căci tu nu ești Samaritean...
N-ai nici ulei, nici alte leacuri
Și nici măgar să-l duci la han... .
În schimb îi dai din vistierie,
Din ce ai, din inima ta:
-Cum ai putut cădea, străine
Între tâlhari... și chiar așa? ...
Uite, aicea ai o rană!
Aicea încă două, trei...
Aicea, iarăși, încă zece...
Nu te-ai putut lupta cu ei? ... .
Ia zi-mi, rănitule, pe drumuri
Cum astea sunt, ce căutai? ?
Că sunt tâlhari la drumul mare
Și că te-așteaptă nu știai? ?
Nu am nimic, nimic la mine
Chiar n-am cu ce a-ți ajuta! . .
Nici nu ți-aș da, să te-nveți minte;
Ca să-nțelegi că-i vina ta!
***
Te chemi creștin, urmașul Celui
Ce viața sfântă și-a jertfit
Ca orice om să aibă viață
Oricât ar fi el de zdrobit.
Sau rătăcit. Dar tu, creștine
Care al Său nume îl porți
De ce nu ești precum e Domnul?
De ce n-ai vrea? ... Că de vrei, poți! ...
De ce în loc s-ajuți căzutul,
Îi numeri rănile primite
Doar ca să judeci, dând sentințe,
Făr' de folos, nesocotite? ...
Ei... viața ta duplicitară
Și lucruri ce le ții ascunse
Tu crezi că Celui de pe cruce
Îi sunt străine, nepătrunse? ...
Nu ești mai bun decât acela
Care-i căzut între tâlhari...
Te bucuri de un rău sau judeci?
Acestea sunt păcate mari!
Te-ntoarce drag creștin, te-ntoarce
Din nou la dragostea dintâi
Căci vei gusta eternitatea
Doar dacă de-azi în ea rămâi!